Extractia dentara – procedura si recuperare
Datorita modernizarii si evolutiei intregii ramuri de stomatologie, de la aparatura la tehnicile folosite de specialisti, procedurile stomatologice sunt acum efectuate cu o mai mare precizie si rigurozitate, iar durerea pe care o suporta pacientul chiar si in timpul unei extractii dentare este redusa semnificativ, datorita anesteziei.
Ce este extractia dentara si cand este necesara
Extractia dentara este o procedura stomatologica care presupune scoaterea unui dinte sau a mai multor dinti. De regula, aceasta procedura este una la care se apeleaza in situatii extreme si in care nu exista alternativa, adica atunci cand dintele este atat de afectat incat nu poate fi salvat de niciun alt tratament sau interventie stomatologica. Cariile profunde, infectiile sau aglomerarea dintilor pot fi motivele care fac necesara extractia dintelui sau dintilor pusi in pericol.
Procedura este rapida si se efectueaza sub anestezie. De obicei, este o interventie simpla daca dintele este accesibil, insa alteori procedura poate fi mai complexa daca dintele este fisurat sau nu poate fi accesat cu usurinta.
Inainte de o extractie dentara, pacientul ar trebui sa informeze dentistul cu privire la anumite probleme de sanatate pe care le are, tratamente pe care le urmeaza sau daca nu se simte bine in urma efectuarii anesteziei. Tot mai multe persoane se confrunta cu astfel de probleme dentare si cauta o clinica dentara in Bucuresti, de exemplu Plaza Dent care sa ii ajute sa trateze probleme care netratate la timp vor cauza complicatii.
Extractii dentare | clinica dentara in Bucuresti | PlazaDent.ro
Perioada de recuperare in urma procedurii de extractie dentara
Perioada de recuperare dupa o astfel de interventie este relativ scurta, si dureaza cateva zile. Este foarte probabil ca dupa interventie zona extractiei sa sangereze abundent, motiv pentru care este nevoie de aplicarea unei comprese sterile. Pacientului i se recomanda sa mentina compresa timp de doua ore, sa nu fumeze, sa nu perieze zona operata, sa nu consume alimente si bauturi prea reci sau prea fierbinti, iar pentru durere se vor recomanda analgezice.
PlazaDent.ro efectueaza extractii dentare si alte servicii stomatologice, in conformitate cu cele mai inalte standarde pentru a asigura confortul si siguranta pacientului, oferindu-i acestuia garantia ca problemele cu dantura vor deveni doar o amintire neplacuta.